Cezarina Adamescu despre volumul Între expresie şi adevăr

           

               Cronica face parte din ÎNTÂLNIRI DE IERI ŞI DE MÂINE, critică eseistică, volumul 20, Editura InfoRapArt, Galaţi, 2016. Iată cât de bine a analizat scriitoarea Cezarina Adamescu universul meu interior:

CUGETĂRILE TINEREI  ÎNŢELEPTE CĂTRE LUME

PERLE DIN ŞIRAGUL VIEŢII

             După ce a abordat cu succes poezia în volumele anterioare, tânăra Alexandra Mihalache surprinde cititorul cu un mănunchi de cugetări şi gânduri aforistice proaspete şi bineplăcute auzului şi minţii, dar mai ales sufletului.

Deşi cei mai mulţi tineri pun accent pe gândirea superficială şi nu-şi bat capul să caute sensurile cuvintelor, mai ales în ziua de azi când abrevierile sunt la modă şi s-a redus simţitor bagajul lexical la câteva zeci de expresii stereotip pe care le repetă în orice împrejurare. A căuta sensuri noi în expresii, în proverbele cunoscute, în înţelepciunea milenară a lumii, este un lucru rar şi Alexandra Mihalache a ales drumul – deloc uşor – al esenţelor de spirit care se găsesc doar în sipete de aur sau de alabastru.

Precum alchimiştii odinioară, ea amestecă în retortele sale sufleteşti aceste esenţe, le decantează îndelung, le combină din nou, obţinând arome proaspete din cuvinte vechi, nefolosite încă… Este meritul ei, incontestabil.

Începând de la adevărurile simple, arhiştiute, Alexandra Mihalache ajunge treptat la experimentarea unor probe inedite de gândire aforistică specifică genului atât de gustat în ziua de azi – al definiţiilor şi cugetărilor, cu un titlu extrem de atrăgător: „Între expresie şi adevăr”, beneficiind de un cuvânt înainte remarcabil sub semnătura distinsului Mihai Batog-Bujeniţă, completat de o prezentare la obiect a cunoscutului umorist Mihai Frunză, cel care o defineşte pe tânăra poetă astfel: „Alexandra Mihalache este ea însăşi o definiţie aforistică”. Şi nu e departe de adevăr având în vedere că la aforism şi în general, la vârsta cugetărilor se ajunge cu mult mai târziu, după ce ai experimentat principalele forme de creaţie literară. Excepţionala grafică a artistei plastice Constanţa Abălaşei-Donosă completează imaginea unei tinere poete de succes care bate la porţile afirmării.

Cartea este structurată în două capitole: Lumina expresiei şi al doilea, Întunericul adevărului. E limpede că expresia formulată succint într-o frază sau două joacă un rol primordial în gândirea autoarei, slujind-o cu fidelitate, dorind să-i dea nuanţele cele mai potrivite pentru a exprima fructul gândirii sale. Între Întuneric şi Lumină, între expresie şi adevăr, pe puntea subţire care le leagă. Nu poţi afla adevărul dacă nu treci prin întunericul necunoaşterii. Expresia este modalitatea prin care el se afirmă în lume.

Şi, evident, pe primul plan este pusă iubirea sub toate formele ei: faţă de partener, faţă de oameni în general, faţă de natură, de patrie, de părinţi, de copii, de pământul străbun şi de tot ce există bun creat de Dumnezeu pentru om. Iubirea pusă cap al celor trei virtuţi cardinale, alături de Credinţă şi Speranţă.

Şi cât de limpede rosteşte Alexandra Mihalache definiţia iubirii: „Omul trăieşte pentru a iubi şi iubeşte pentru a trăi”; „Iubirea. Fereastra cerului”;“Liniştea nu o găseşti în singurătate. Ea are ochii şi braţele celui iubit”;“Iubind stăpâneşti o întreagă lume. Cea din ochii persoanei iubite”;”Destinul nostru este să trăim doar prin iubire”. Şi, într-un fel, aceasta este esenţa vieţii pentru aceasta am fost creaţi.

Iată cum noţiuni aparent diferite, Liniştea şi Singurătatea, se contopesc într-o alcătuire de excepţie. Teme importante sunt supuse gândirii tinerei autoare, în afara Iubirii: Omul,Timpul, Taina, amintirea, sufletul, fericirea, raiul şi iadul, valorile morale, bogăţia, puterea, natura, liniştea, curajul, tinereţea, caracterul,  pe o plajă largă de manifestare, în multe nuanţe pastel. Sunt atâtea lucruri şi fiinţe din care se poate face poezie sau un subiect de proză! Ori o definiţie succintă care să conducă la esenţa cuvântului.

De data aceasta, autoarea a ales stilul concis, redus la esenţe al aforisticii, încercând să definească noţiuni, termeni, în felul ei tineresc şi matur totodată, copilăresc şi înţelept (dar cine nu a învăţat din înţelepciunea simplă a copiilor?).

De un interes aparte se bucură etimologia şi semantica unor cuvinte care dau cu totul alt înţeles mesajului: „Altruismul nu e deloc alt truism”.

Paradoxuri, sinonime, antonime, oximoroane, jocuri lingvistice, alţi termeni literari antagonici sau în consens, folosiţi judicios, subtilităţi lingvistice, conduc la aceste flori inefabile numite aforisme şi cugetări. Ex. „E bine să eviţi răul şi e rău să eviţi binele”.

Că Alexandra Mihalache pune preţ pe sistemul de valori este limpede. Ea susţine că: „Un om fără valori este precum o floare fără petale”. E cel puţin curios cum, o fată atât de tânără, gândeşte atât de profund. Cât de frumos a formulat aforismul despre copilărie: „Copilăria este singura amintire care devine terapie”.

Îţi vine să spui, după fiecare rostire a sa: Aşa e! Are dreptate. Cum de nu m-am gândit?

Alexandra Mihalache invită la reflecţie, la contemplarea minunilor Creatorului, care se găsesc în noi şi împrejurul nostru, la găsirea înţelesului fiecărui lucru şi fiinţă în parte, ajutându-se de cuvinte. Cuvântul, al doilea sistem de semnalizare, cea mai mare descoperire din lume.

Cuvântul l-a scos pe om din peşteri şi l-a ajutat să se ridice vertical şi să privească spre Cer. Şi tot cuvântul care l-a ajutat să-şi plece fruntea până la firul ierbii. Cu el în braţe ieşim în întâmpinarea oamenilor şi tot el ne ajută să ne ferim de rău şi de primejdii.

Fără cuvânt omul nu este om, rămânând la stadiul primar, scoţând fel de fel de sunete ininteligibile.

Însă, „o punte către soare” ne oferă cuvintele adunate într-o carte. Un aforism despre iubire relevă cele două faţete ale sale: fie putere, fie slăbiciune: „Iubirea este puterea celor slabi şi slăbiciunea celor puternici”.

Aceasta este cartea de acreditare, cartea de vizită, buletinul scriitoarei Alexandra Mihalache, cu care se va prezenta la sfârşitul timpului. O carte identitară sub toate aspectele.

Un aforism foarte interesant îmbină filozofia cu artele şi cu ştiinţele exacte: matematice şi fizica, în întregul său cuprinzând tot Universul: „Matematica artei: forme şi mărimi care devin culori şi simfonii în timp şi spaţiu infinit”.

Ilustrarea acestor expresii aforistice cu desene executate de o mână de artist grafic profesionist, Constanţa Abălaşei-Donosă, este o notă în plus de frumuseţe, valoare autentică şi expresivitate.

Aceste definiţii sunt, aparent, atât de simple încât ajung direct la inima oricui, fără oprelişti. Şi într-aceasta constă valoarea, unicitatea şi frumuseţea aforismului.

Cu sensibilitate, spontaneitate, umor dozat, candoare, adâncime de spirit, Alexandra Mihalache îşi descoperă şi ne descoperă în fiecare noţiune un înţeles nou sau îi reînnoieşte vechile înţelesuri trecute prin prisma propriilor trăiri. Nu există adevăruri universal valabile decât existenţa istorică a lui Iisus Cristos. Fiecare om poate avea adevărul său, inclus în adevărul primordial. De aceea există diversitate printre oameni.

Alexandra Mihalache, o tânără conştientă de rezultatul gândurilor şi acţiunilor sale, şi-a formulat un set de principii după care-şi conduce viaţa, conform minţii şi inimii sale, dar evitând excesele de orice fel. Felul plăcut, admirabil în care a ales să trăiască, invitându-i şi pe alţii la o astfel de trăire, autentic creştină, este, pe cât de rar, pe atât de necesar în zilele noastre când generaţia tânără şi-a pierdut reperele ori a inversat valorile aşa încât răul cel mai rău se preface în bine şi, dimpotrivă, binele e blamat sau nu e luat în seamă de nimeni.

Rafinate, incitante, subtile, adânci atât cât trebuie, aforismele Alexandrei Mihalache constituie gura de aer proaspăt de care avem nevoie într-o lume îmbâcsită de vulg, de prostie, de sete de putere, de corupţie şi de minciună. Ele sunt şerveţelul parfumat care-ţi umezeşte fruntea când alergi pe nisip pe o arşiţă insuportabilă în toiul zilei. Oaza la care adastă omul să respire, să-şi întindă mădularele şi să-şi răcorească obrajii. Depinde doar de noi să sorbim din apa fântânii răsărită-n pustiu după ce am îngenuncheat de foame, sete şi oboseală. Zor de primenire continuă. Acestea sunt doar spicuiri din grădina înflorită a gândurilor unei tinere contemporane cu noi, a cărei frumuseţe de caracter ar putea fi un exemplu pentru generaţiile de azi şi chiar cele de mâine.

Mă gândesc că dacă fiecare om, fie tânăr sau bătrân ar citi zilnic măcar o cugetare de acest fel şi ar încerca să şi-o însuşească, aşa, ca un punct important într-un program de viaţă, ar fi un bun câştigat, iar la sfârşit, îmbogăţit cu astfel de virtuţi ale minţii, se poate prezenta cu fruntea sus în adevărata viaţă, cea care pe toţi ne aşteaptă. De aceea, cartea Alexandrei Mihalache este un Îndreptar necesar de Terapie divină şi moral-cetăţenească, pentru noi, semenii ei, fiecare. Se ştie, cuvântul naşte cuvânt şi e izvor de înţelepciune şi de vise. Cuvintele poetei şi panseistei Alexandra Mihalache, nasc la rându-le, seminţe de înţelepciune. Să le sădim în pământul nostru de suflet, reavăn, bogat în săruri minerale, proaspăt arat şi semănat, ca să putem aştepta, cu seninătate şi speranţă, încolţirea plantei.

Am citat, în foarte mică măsură din perlele şiragului elegant cu care s-a împodobit poeta şi scriitoarea Alexandra Mihalache. Dacă ar fi fost după mine, aş fi citat toată cartea. Şi dacă toate acestea nu au convins cititorul, el este invitat să compună măcar un astfel de aforism şi să trăiască cele scrise în conformitate, adică să dea viaţă cuvântului.

După spusa Alexandrei Mihalache, “Sunt oameni care şi-ar da viaţa pentru a trăi”. A trăi, dar nu oricum, ci după normele demnităţii umane. Ceea ce Alexandra face din plin, împărtăşindu-ne şi nouă acest  MODUS VIVENDI.

Cezarina Adamescu

24 Octombrie 2016

Mulţumiri scriitoarei Cezarina Adamescu pentru frumoasa cronică realizată despre volumul meu de aforisme Între expresie şi adevăr.