Măseaua de minte – rime vesele

După şapte nopţi de groază
Cu dureri şi nedormit
Lică astfel protestează:
-Merg la doctor! E cumplit!

Mai trecu un ceas, chiar două,
Până s-a urnit din loc,
Şi-a luat pălăria nouă
Să îi fie cu noroc.

Pe la 3 şi jumătate
El ajunge la dentist
Şi la uşă ferm îi bate:
-Lică sunt! Nu mai rezist!

Dentistul Cârlig zâmbeşte:
-Cât ai tras tu la măsea
Şi acum să tragi la cleşte?
N-avui minte, zău aşa!

Iar dentistul dă să vadă
Ce măsea l-a chinuit:
-Doamne, cerul o să cadă,
N-am văzut cât am trăit!

O secundă se întoarce
Să ia cleştele vestit
Când, apoi, ce să remarce?
Lică iute a fugit.

Mai trecu juma` de oră
Şi Lică s-a-ntors cinstit:
-Nu mai fug şi intru-n horă,
Stau cuminte, îţi promit!

După cea anestezie
Lică n-a mai rezistat,
A uitat de pălărie,
Iar fugi ca împuşcat.

Seara pe la ora şapte
Oare cine se-ntorcea?
-Ştiu c-am fost un papă-lapte,
Dar mă scapă de măsea.

Nu mai fug de data asta
Uite, leagă-mă de vrei,
Cum mă leagă şi nevasta
Când n-ascult de vorba ei!

Dentistul Cârlig priveşte
Către Lică speriat,
Nu mai ştie nici de cleşte
Şi îi spuse răspicat:

-Eu, având experienţă,
Recunosc c-am mai păţit
Să fugă cu insolenţă
Câte unul uluit.

Dar e pentru prima oară
Când eu însumi sunt şocat,
Gura ta mă înfioară
Şi rămân şi eu căscat.

Îţi voi reproşa doar asta:
Să dispari cu vicleşug?!
Lică, bată-te-ar năpasta,
Nu eu trebuia să fug?!

Dacă v-a plăcut această poezie umoristică mai puteţi citi şi Spovedania