Umanitate

Priviţi, vă rog, cum trece nepăsarea
Şi caută şi-n lacrimi un câştig,
Ea ştie care-i preţul, nu valoarea,
Şi ne-a lăsat în beznă şi în frig.

Această nepăsare dureroasă
Păşeşte cu cruzime pe pământ,
Orfană de părinţi şi fără casă
Ne sapă cu plăcere un mormânt.

O strigă doi copii ce plâng de foame
Şi un bătrân pe patul din azil,
Dar ea nu are timp de aste drame
Şi n-o opreşte-un plânset de copil.

O strigă boli şi suferinţi cumplite,
Chiar şi natura-i cere ajutor,
O strigă multe case părăsite,
Dar nu vrea să audă plânsul lor.

Priviţi, vă rog, cum trece nepăsarea
Şi caută şi-n secetă profit,
Batjocorind şi cerul, dar şi marea,
Priviţi cum omenia a murit.

Dacă v-a plăcut această poezie, mai puteţi citi Ce-i pasă timpului de noi.

Recitarea poeziei Umanitate o puteţi asculta aici: