Saturaţie

Prezumţia e doar prezumţioasă,
Fărădelegea este peste legi
Şi ce frumos că ţara ni-i frumoasă,
Dar pe de-a-ntregul nu suntem întregi.

Ajunge cu atâtea neajunsuri
Şi e destul cu-atâtea-ndestulări,
Răspunderea-i falită de răspunsuri,
În schimbul trei să intre şi schimbări.

Deşertul peste noi se mai deşartă,
Doar din înfumurare iese fum,
Iertare, că pământul nu ne iartă,
Şi drumul nostru e lăsat pe drum.

Închin în sănătatea sănătăţii,
Cuvântul nu ne crede pe cuvânt,
E rău că stăm în cârca răutăţii
Şi pot să jur că nu-i nici jurământ.

Ajunge cu atâtea neajunsuri,
Şi e destul cu-atâtea-ndestulări,
Fac plângere de-acuma pentru plânsuri,
Să schimbe foaia cine vrea schimbări.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Atâta timp.