Fără lumină

Trăim în vremuri fără de lumină
Şi omul e la fel de primitiv,
Acum tehnologiei i se-nchină,
Dar este cel mai sumbru regresiv.

Trăim în vremuri fără omenie
În care trupul este dezmembrat,
Dar ochii încă sorb cu lăcomie,
Acesta-i  cel mai jalnic vertebrat.

Trăim în vremuri fără de credinţă,
De necrezut câţi sunt de încrezuţi,
Nu mai există milă şi căinţă,
Acum e pe bătălie pe avuţi.

Trăim în vremuri fără de speranţă,
Nici nu mai ştim de-i noapte sau e zi,
Dar ne hrănim mereu cu ignoranţă
Şi nu ne poate nimeni încălzi.

Trăim în vremuri fără bogăţie,
Izvorul bucuriei a secat,
De altruism nimic nu se mai ştie,
Şi, fără-acestea, cum să fii bogat?

Trăim în vremuri fără vindecare,
O boală de putere ne-a cuprins,
Şi cum să mai vorbim de evoluare
Când omul chiar pe sine s-a învins?

Trăim în vremuri fără de iubire,
Şi ce folos mai are să iubim?
Când este vorba doar de războire
Prin vremuri trecem fără să trăim.